vineri, 22 ianuarie 2021

Acasa

Mereu mi-a plăcut cum puteam să simt oamenii după miros. Cum puteam să îmi imaginez mirosul caselor lor, imprimat pe piele, pe haine și apoi pe mine după ce ne întâlneam, iar apoi țineam de aroma asta până se disipa, reluând în minte fiecare moment. Au fost mirosuri care mi-au fost indiferente și mirosuri care mi-au provocat dependență, dar pe toate le-am recapitulat ca pe o poveste. Sunt zile când sunt cuprinsă de amintiri și încerc să recompun în minte fiecare notă. Sunt zile când le regăsesc fără să vreau în jur și mă lovesc ca niște ace, și mă uit peste tot să găsesc ce îmi amintesc. Și mă uit în spate, dar omul nu mai e. 

Aș vrea să pot spune că știu și care e mirosul meu. Să pot spune că miroase ca acasă, dar adevărul e că eu nu m-am găsit pe mine. Cineva pe care l-am iubit spunea că miros a lemn vechi când ne întâlneam, așa cum mirosea și în apartamentul mamei mele. Altcineva pe care l-am iubit spunea că miros și am gust de dulce, ca o prăjitură. Eu când mă miros, tot de mama îmi amintesc, a cărei piele aduce a lapte, și de felul în care mi-a spus că tata i-ar recunoaște mirosul oriunde, așa de mult o iubește. Cel mai mult iubesc mirosul pielii noastre în lumina soarelui, vara, când se frige, și parcă ar fi din zahăr ars. O iubesc și transpirată, ușor înțepătoare, și știu că ea ar spune contrariul, dar mie îmi place așa, e familiară și simt aproape mirosul ăsta, al tuturor zilelor în care m-am emoționat. 

Dar adevărul e că, să mă gândesc la mine fără să mă gândesc la altcineva, îmi e aproape imposibil. Se știe că nu poți recunoaște un miros care te inconjoară în permanență, la fel cum nu te poți gâdila singur. Cu toate astea, aș vrea așa de mult să știu în sfârșit cum se simte, mirosul pielii mele, mirosul meu, poate într-o zi l-aș recunoaște altundeva, așa cum recunosc alte amintiri de care nu vreau să mai știu. Poate într-o zi l-aș recunoaște și afară, undeva, nu numai înăuntru, și aș ști că am ajuns acasă.

miercuri, 30 septembrie 2020

The dysfunctional child

 If you see a dysfunctional child roaming round the house

Just tell her that her mother is waiting home for her

That's probably all she wants to hear.

 I don't know when it first happened 

I think it was happening since forever

I don't know which loss made the young woman regress

To the state of a child

Now her squeaky voice sounds insufferable to herself

And, when she looks in the mirror, she feels silly for wearing

Grown-up clothes,

She hasn't left the house for months because it feels so hard

To talk to other people

Now her mind is an empty playground

Where no one comes to join her.

She has found excuses in everything

Not to restart the climbing

She think tomorrow is a better day to begin:

Tomorrow it is not tired, tomorrow is the same

But better.

duminică, 19 iulie 2020

Clatite


Ochii bunicii mele zâmbesc mai fericit
Acum mai mult decât în toate celelalte dăți în care ne-am văzut
Se poate pentru că ține atât de puțin minte
De ce s-a supărat acum câteva minute
Încât e mai mult fericită
Decât supărată.
Cum vine asta?
Să uiți ce te face trist.
Miros clătita asta și îmi amintesc de zilele noastre
La Caracal, când nimic nu se întâmpla,
Și voiam să fiu om mare
Și o așteptam cu nerăbdare
Pe mama când venea să ne vadă
Cu mirosul ei dulce de flori, pantofii cu toc
Și fâșâitul ăla proaspăt al hainelor ei
Când intra pe ușa de la terasă
Cu câinele între picioarele ei.
Țuchi, dă-te jos!
Țuchi care a plecat de mult
Se spune că atunci când își simt sfârșitul, câinii ne părăsesc
Poate de aceea am venit atât de puțin în ultimii ani
Nu am vrut să simt sfârșitul
Mănânc clătita asta și e mai bună ca niciodată
Aș vrea să fie tare și prost făcută
Așa cum îmi ieșea
Când eram om mic.

marți, 24 martie 2020

The end of the world

It doesn't even matter if you pass the street on red anymore
No one can run you over now.
I wish I could say this is a nightmare
But it so for everyone else only
For us not
For the outside world I am have no worries,
It's the people that's sick, not the earth
Not the animals, not the trees
Not the skies, not the seas
And I feel that
They know it too.
Can you look me in the eye and tell me
You feel afraid when you watch the news
Don't pretend,
It's not like you watched them for years
And now you are scared for the fate of the world
For people, cities, even so long away, you haven't even met
Or seen
You say you'd wish you'd help them, but you stay inside
Scared to touch
Even from a couple of centimeters away.
You've isolated yourself and you are scared for your own skin
People have never been worse
Now their true faces shows.
Their greed
When they empty roof shelves and leave nothing behind
For the poors not able to hoard so much in their houses.
Their arrogance
When they say only the old will die, and not them.
Their selfishness
When they would not share an ounce of bread that,
In the worst case scenario, would help them last another day.
Let me tell you something
The worst case scenario would be for this earth
To still keep people like that on its face
After all this ends
The worst case scenario would be for the earwigs
To come out after the rain.
I wish the good people of this earth to not be scared anymore
For fear is only for those who live in the darkness
And don't know what light is made of.
We have a cure
It is all around us
Living, even when everything else dies.
It is not believed in by many
But if I would call it by its name
I would say
"Love."

Life after death

I will tell you a secret I have discovered
Life after death.
After I've shown you mine
You've shown me yours
And it was not like
We were two little boy and girl
Showing their vulnerable spots
Down in their pants and skirt
No. Our vulnerable spots were
Above the belly button, behind our ribs
We each tried to kill ours, in different time-frames
In different lives
There were once a little boy that wanted to know
What happens when you die
He wasn't afraid and he pushed a glass in his wrist
And then there was a little girl, a bit older
But still little in her heart that wanted to know
How you can stop yourself from thinking
She wasn't afraid and she swallowed a bottle of pills.
They both fell down, and I will say
They died, and yet they wouldn't be here to tell if they did
However
They did something that day they would not tell to anyone
And hid the body they killed
In the hole in the backyard and bathroom
And now they shared it.

I will tell you a secret I have discovered
Life after death.
It's been so long since the boy and girl didn't count
Days and hours and minutes and seconds
A little too long
That the time elongated too much and now
They feel old
But grateful
That they've lived hard 'til now
So that everything becomes simple in the end.

I will tell you a secret I've discovered
Life after death.
The moment I almost lost my mind
Was the moment I realized
Nothing else is more important
Than to survive. Every day. Survive.
When they rape you and run. Survive
When they scream and you freeze. Survive
When they break your heart. When you want to die.
Survive.
Nothing lasts forever. The time and the pain,
The fun and the rain. There should be a cycle
A start. And an exit.
And I have found it. I have broken the cycle
I am out. And I am free.

I will tell you a secret
I have discovered
Even air tastes when you stop to notice
Your mind catches even the slightest of details
Your skin feels even the slightest of changes
The weather, the place. The love.
And love is a cloth. You wear it,
Even when he or she is not here
The body of love is in our hands
And we don't need to grab it
To know it won't leave us, never.

Sweet

Îți place cum gem
De caise pe pâinea noastră prăjită
De dimineață când răsăritul nu vine
Pentru că noi îl ținem să nu intre la geam
Așa cum ținem timpul să nu se miște
Pe telefoanele rămase descărcate
Pe holul unde ne întâmpinam
Când venim acasă, mereu la ore diferite,
Dar ce e restul zilei
Când noi nu adormim niciodată
În locuri diferite.
Dă-mi pe piele
Un cuvânt de dragoste
Dar noi nu ne vorbim cu vorbe
Care s-au mai dat cu vocea asta
Și în gura altcuiva
Nu, noi ne vorbim cu corpul
Mereu au rămas locuri în corpul ăsta
Neatinse de nimeni
Vreau să mă atingi acolo
Degetul tău se mișcă
O linie verticală înseamnă că mă iubești
Două strângeri de mână înseamnă da
Una înseamnă nu
Bătăile care fug înseamnă
Hai să plecăm
Prima oară când m-ai sărutat
Mâncasem o gofră
Mă țineam pentru cina de la ora 1
Când aveam să fim împreună
Mi-ai spus că mereu am gust
Dulce
Și de-atunci îmi spui așa
Eu nu ți-am găsit încă o poreclă
Dar am mâinile astea
Să te întind pe verticală
Atunci când ușa se închide pe hol
Și timpul de afară
Se oprește.

miercuri, 18 martie 2020

Echte liebe

Echte liebe
Câțiva peri ascuțiți se ridică în sus și în jos
Albi și uzi de plăcere
Tu îmi spui să tac, cu capul culcat pe burta mea,
Ca să îmi asculți procesul de sub piele
Un asmr cum se cade înainte de culcare .
Echte liebe
În hotelul în care am ajuns acum două ore
Avem o priveliște de nu se poate la geam
Piața Mare la asfințit
Și oamenii care ies ca insectele după ploaie
Dar cine să se uite.
Echte liebe
Mă așez lângă tine în pat
După ce am ieșit de sub duș
Era așa de frumos cu apa care curgea din tavan
Că nu am putut să mă dezlipesc o oră
Tu mă iei în brațe strâns
Și îmi spui că te-ai trezit și m-ai căutat prin pat
Ai crezut că am plecat
Iar ăsta e cel mai mare coșmar al tău.
Echte liebe
Nu are de ce să îți fie teamă
Că am să mă plictisesc
Te iau în brațe când ajungi acasă
Mă iei în brațe când te trezești de dimineață
Uit ce oră e între alarmă și gura ta cu aromă de cafea
Când ai avut timp
Să miroși așa perfect?
Echte liebe
Mi-a plăcut de tine de prima dată când te-am auzit.
Când vorbești, e ca și cum m-aș îmbrăca
Într-o haină groasă pe toiul iernii
Ești ursul meu de februarie
Te rog să nu mă trezești din hibernare 
(Dacă asta nu e realitatea)
Și să mă lași să plec de aici.
Echte liebe
Șșș, îmi spui
Și mă ciupești de fund
Cum să nu fie realitatea?
Dar eu mă fac că nu aud
Ca să mă lovești mai tare.

sâmbătă, 28 decembrie 2019

The truth

Love is just a story people tell themselves
in order to fall asleep.

sâmbătă, 14 decembrie 2019

Te rog să nu mă apeși

https://won-der-land89.tumblr.com/post/170693365566
Două animale rănite
Nu pot să se iubească
Atunci când rănile lor curg,
Și sângele lor acoperă îmbrățișarea
Ce ar putea să iasă din asta
Când roșul e murdar, bolnav
Nu mai suntem într-o nuntă medievală
Tăieturile noastre apropiate
Nu sunt schimb de dragoste și promisiune.
Două animale rănite
Nu pot să se iubească
Nu pot decât să se zvârcolească
Și să schelălăie de durere
Când sângele lor stropește
Totul în cale
Nu mai sunt ele însele
Nu vor decât să găsească un tufiș umed
În care să se tăvălească până la epuizare
Și limbile lor cad în lături
În timp ce corpul e plin de iarbă și sudoare.

Dacă tu ai să mă lași
Tot corpul o să mă usture
Ca la juliturile pe care le făceam
Când mă trânteam de două ori pe săptămână
Cu genunchii în asfalt
Dar de o mie de ori mai rău
Ca atunci când bunicul îmi dădea cu șprei
Și urlam până asurzeam
Și tremuram cu piciorul sub cearșaf
Până durerea devenea surdă
Și rece.
Când vine timpul, am să prind coajă
Și la primăvară are să cadă
Dacă tu ai să te întorci
Te rog să nu mă apeși
Cu degete nesigure
Pe rana proaspăt vindecată.

Două animale rănite nu pot să se iubească
Nu pot decât să schelălăie
Dacă sufletul lor ar fi aici
Nu ar putea să îl vadă
Căci ochii lor ar fi orbiți de durere
Nu ar putea decât să urle și să muște
Totul în cale
Iartă-mă pentru dinții mei, sufletul meu
Au căpătat colțuri
Și au tăiat în carne vie, așa cum ai mai spus
Ca să dea la o parte
Pe oricine vine
Și apasă cu degete nesigure
Pe rana proaspăt vindecată.

Leandru alb

https://dcci.tumblr.com/
Ies pe balconul înecat în ploaie
Totul s-a oprit înainte să vin
Și mi-e teamă să nu mă dezechlibrez în ceață
Bucata asta de asfalt stă suspendată între două palme de nimic
Dar cumva nu îmi e frică
Am ieșit să mă adun
Dar găsesc clădirea că respiră cu mine
Cred că, dacă nu aș fi atât de obosită,
Ar trebui să fie foarte frig aici
E baltă sub picioarele mele și apa s-a ridicat în atmosferă
Oamenii dorm la o oră ca asta
Și nu poți vedea la o aruncătură de băț
Îmi întind mâinile să simt temperatura
Nimic nu se schimbă
Mă întreb dacă chiar am ieșit
Sau m-am întors în mine.
Undeva în lumea asta mintea mea a explodat
Și expiră dintr-un miez ascuns
Toată frica pe care am adunat-o cu săptămâni
Și nu a mai putut să stea în mine.
Nu mi-am dat seama cât timp a trecut
De când stau aici, oamenii au uitat să mă mai cheme
Aș vrea să gust aburii și să adorm
E ca un lapte care vine peste mine
Și îmi îmbracă dinții
Dacă aș fi eu, aș putea să tremur
Dar stau aici și nimic nu mă mai doare
Mă gândesc că așa trebuie să se simtă
Un animal când moare
Nu mai conștientizează, căci el nu gândește mult
El doar aleargă
Se trântește sub cea mai frumoasă floare, o mănâncă
Și, în timp ce dispare, e fericit
Neștiind că e otrăvitoare.