miercuri, 7 decembrie 2011

Gustul ploii


...cât îmi placi după ploaie, ud în pragul ușii, cu apa picurându-ți din hainele negre, formând băltoace mici care au purtat amprenta ta, pe podea. Dovada incriminatorie e acolo, iar eu ma fac vinovata odata cu tine când mi te agăți de hainele albe, uscate, iar eu îmi lipesc buzele de pielea ta rece, mirosind a curat.

10 comentarii:

  1. nu a plecat nimeni de pe blog și nimic nu a plecat din mine. numai că nu mai scriu eu, pentru că... sunt multe motive. eu voi reveni la scris. până atunci scrie tu ca să te citesc, Rosaline.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc ca mi-ai reamintit cat de romantice pot fi ploile... :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa nu crezi ca te chem, ingere!
    Si chiar de te-as chema, tu n-ai veni. Caci
    chemarea mea e plina de impotrivire; iar in contra acestui curent atat de puternic
    tu nu poti pasi. Ca un brat incordat imi e chemarea. Iar mana intinsa
    in sus, pentru a apuca, ramane zadarnic deschisa spre tine,
    ca un semn de aparare ori avertizare fixat la distanta,
    fara nimic palpabil in ea.
    Rainer Maria Rilke - "Elegiile din Duino"

    RăspundețiȘtergere
  4. intradevar ploaia are acel CEVA daca o gusti cu persoana potrivita :)

    foarte frumos blogul!

    Hugs.

    RăspundețiȘtergere