vineri, 20 iulie 2012

Mi-a spus sa inchid usa la amiaza


Mi-a spus sa inchid usa sa nu intre soarele in casa.
Mi-a spus sa inchid usa la amiaza sa nu intre lumina lui si mai adanc inauntru, in hol, in camere, dincolo de usi, pe sub pridvor, in incaperi, pe sub pat, pe cearsafuri, sa le pateze de alb, de cald, de stralucire, de nesomn, caci soarele nu doarme niciodata si - daca s-ar putea - ziua ar tine o vesnicie, iar el nu ar permite nimanui sa inchida vreun ochi, alaturi de el, pentru un "mereu" si un "rasarit" care nu s-ar incheia niciodata. Si atunci am simtit. Spaima din vocea ei. Pentru ca ii e teama. Dar nu de ceea ce crede ei ca ii era teama - pentru un strop de caldura si un strop de deranj pe deasupra pleoapelor concentrate la lucrul lor. Ci de ceea ce stia mereu, inca de cand era mica. De ceea ce stia ca are s-o ucida intr-o zi, dar a ales sa uite, pentru ca i s-a parut absurd si incredibil si prea rau, prea smuls din cartile ei cu basme ca sa fie adevarat. Ca soarele va fi puternic intr-o zi. Prea puternic. Si ca luna exista numai pentru a-i domoli puterea, lumina, furia, caldura... Pentru a ne lasa sa fim. Sa fim noi. In pace, pentru cateva ore intunecate, ascunse de privirea curioasa, stridenta a soarelui.


Nu am ascultat-o si am luat un borcan de sticla cu peretii grosi sa fiu sigura ca nu o sa scape nimic printre crapaturi. Si am inceput sa adun de acolo lumina, izoland-o de caldura cu care fusese amestecata, pentru a o admira mai apoi in forma ei cea mai pura. Am strans lumina. Si incet-incet, in locurile in care ma aplecam si inclinam cu grija recipientul greu de substanta sa culeg, ramaneau colturi de umbra, iar borcanul devenea tot mai stralucitor cu cat ma apropiam de usa, sa-mi inchei lucrarea. Iar acolo, intr-adevar, se terminase, si numai negru ramasese pe covorul cu urme proaspete de fierbinteala sub talpile mele goale, lacome de curiozitate, iar eu, sprijinita de clanta de metal a usii inchise, priveam amarata la firisorul aurit ce mi se topise inauntru, ultim in borcan, murind repede in vid fara un strop de caldura sa-l sustina.

3 comentarii:

  1. Superbă postarea, frumoase trăiri, care chiar transmit sentimente, felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  2. aceeasi traire de poveste.
    acelasi farmec superb..
    :x

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) aceleasi sentimente de profunda recunostinta citindu-va comentariile frumoase.

      Ștergere