C.N. ...(continuare 1)

Te vezi cum te ia, te deconecteaza de la aparatele cu sange si te plimba pana la masa cea alba. Cum care masa? Masa pe rotile, cea alba si dura, fara saltea ridicata la gat, sa-ti asezi capul pe ea si sa motai moale intre pereti, nu - este una dintre cele mai urate, mai neinsufletite si mai ingrozitor de albe mese din acest spital. Cea din sala al carei nume nu poate fi pronuntat, da - chiar aceea - cea careia, daca ii si gandesti scopul, formulat din 8 litere mici si simple cu vocale lungi si ovale, cazi lesinata pe perna care - sa iti amintesc? - acolo nu exista - si te trezesti abia dupa aceea, singura intre alti 4 pereti - vai, cred ca am ajuns sa cunosc toate nuantele de var alb de la cate combinatii am vazut - facuta lata cu capul ce nu se mai vede aproape de la firele de par innodate peste el, cazuta la margine, slabita si expusa, ca o prada animala la capatul puterilor, inainte sa fie jecmanita total de ucigasul ei cu colti subtiiiiri si rooosiiiii, si luuungi, de crezi ca nu o sa mai intre niciodata pana la capat in tine si sa si iasa pana sa iti dai suflul de tot. Dar ucigasul cu colti nu este acolo, esti doar tu, pe un pat iar alb de langa pungile cu apa, in asteptare... Dar nu stii ce mai astepti pentru ca s-a terminat de mult, in sfarsit, si mai e doar putin pana sa colapsezi in nestiinta, iar bratele conectate la viata din pungi sa cedeze de tot. Pentru ca da - zilele astea nu mai poti decat sa iti faci abonament la pachete cu viata si sa ceri sa ti se introduca cu forta in trup sa se mai miste si el putin inainte de... inainte sa stii ca este ok sa ii dai drumul in sfarsit.