sâmbătă, 18 august 2012

C.N. ...(continuare 2)

Iti deschizi ochii obligat, oftezi - nici tu nu stii daca de teama sau de usurare - cand vezi ca esti tot acolo, dopata si sedata pe patul din sala de asteptare, fara nicio certitudine de care sa te agati pentru ca apoi sa-i poti da drumul in sfarsit. Contradictii in capul tau - multe - stiu. Dar cine mai iti poate cere oare sa gandesti cand zaci acolo, mai rau ca ultimul dintre drogati, sedata nu din voia ta, dandu-ti-se viata cu doza sa nu te umfli prea tare de fericire, caci speranta e pierduta pentru tine si trebuie data in portii mici, cu incetisorul, sa nu faci poc de disperare. Stim cu totii ca prea o faci pe disperata cand esti fericita. Nu am vrea ca asta sa se intample din nou, mai ales acum - cand chiar nu e cazul. Nici cazul, nici locul. Peretii astia nu suporta prea multa fericire - iar ferestrele acoperite tocmai cu acest scop ( sa nu te lase sa respiri viata de afara ) - s-ar enerva poate pe tine, ostenite si ele dupa atata amar de vreme - si ar hotari de comun acord sa termine intr-un sfarsit cu tine si sa se razbune strangandu-te intre ele si plesnindu-ti inima umflata lipita de sticla rece si tare. Si atat de stramta.
Uneori de la atata stat, simti ca incep sa ti le lipeasca membrele inferioare unul de altul, ca la pesti.
Dar acum e cazul sa te ridici.
Un copil se aude tipand in departare - ba nu - racnind sau chiar urland - oare care e superlativul de la tipat? Face asa de urat incat nu mai se aude nici ca un sunet omenesc, este ceva ingrozitor cum te racaie racnetul acela pe creieri - atat de asurzitor si neincetat, oprindu-se doar din cand in cand sa ia o gura de aer sa nu se sufoce si apoi continua. Nenatural, oribil, de parca ar veni din iadul copiilor nenascuti, dar este cat se poate de viu, iar durerea lui suna ca guitaitului unui porc inainte sa fie taiat de Craciun. Urata comparatia. Nu ma detestati pentru gandurile mele. In astfel de locuri ajungi sa nu mai gandesti normal.
E prima ora. Sau aproape, ma rog. Daca ar fi fost intr-adevar, ai fi fost trezita brusc, ca in toate diminetile - lumina aprinsa cu un pocnet alb in ochii tai ca o injectie, vocea tare si guturala a asistentei, mana smulsa de pe pieptul tau linistit si bagata repede la perfuzii...
Inca nu era. Asa ca te ridici multumita ca cel putin te-ai trezit singura in zorii cruzi si ai acestei dimineti si, cu punga de perfuzii dupa tine, te indrepti taras catre toaleta. Prima la dreapta. Acolo, un baiat slab iti zambeste stangaci pe cand se intoarce si el cu punga de lichid in camera lui. Iti amintesti ca il vezi mereu plimbandu-se incet pe hol, inainte si inapoi, prin usa ta intredeschisa. Trist si timid inainte si inapoi. Slab, tarandu-si oasele si sangele... atat cat le mai are.
Si tremuri. A dezgust, a repulsie, a frica? A mila? Ce sa fie oare?...
Iti intorci capul si mergi singura mai departe.

Un comentariu:

  1. Pentru că îți iubesc blogul și felul în care scrii, ai un premiu și o leapșă la mine pe blog, dacă dorești să le preiei :) http://profund-antianalfabet.blogspot.ro/2012/08/leapsa-nr8-premiu.html

    RăspundețiȘtergere