Fresh meat

Iesiram din cladire, moarte de cald si rupte de oboseala. Cel putin asta se citea pe fata insotitoarei mele – sa o numim S. - care gafaia nevoie mare.

Primul loc in care am nimerit era un parc, asa ca m-am indreptat catre prima banca pe care am putut-o gasi si m-am asezat. S. a luat loc si ea langa mine – sau mai bine zis s-a trantit – si a inceput sa isi scoata toate cele de pe ea.

O priveam nemiscata cum isi desfacea fularul si si-l azvarlea pe spatarul bancii (acesta cazand ulterior pe jos si uitat acolo pana la plecarea noastra), isi deschidea jacheta, isi scotea neindemanatica puloverul gros si ramanea intr-un maiou simplu alb fara sutien. De mentionat faptul ca afara era toamna si, in consecinta, frig de crapau pietrele langa lacul nu pe deplin inghetat, iar eu imi frecam mainile, acum reci, intr-o miscare mecanica, fara tragere de inima, in timp ce ma uitam la ea.

Si ma uitam pur si simplu, poate pentru ca nu stiam ce sa zic, sau pentru ca ma simteam stanjenita de faptul ca eu ramasesem cu atatea haine pe mine, pe cand S., si racita pe deasupra, zacea tolanita langa mine, tragandu-si nasul la pielea goala pe mica bucatica de banca pe care o ocupa, in cea mai deplina relaxare umana pe care o vazusem vreodata.

Mi-am reluat pozitia langa ea si, prefacandu-ma ca imi fug ochii in alte parti, ma straduiam sa nu ma holbez la fata ei, asa cum atarna intiparita pe capul dat pe spate, cu gura usor intredeschizandu-se atunci cand isi mai tragea nasul din cand in cand, si uitata uneori asa, crapata si rupta de la dinti, cu sangele dat pe alocuri, dar umeda si moale inauntru, departe printre gingiile sarate de la raceala. Pielea incretita de pe maini arata ca nu se simtea chiar atat de comfortabil pe cat parea, dar ea nu dadea semne sa-i pese.

Era un soi de fascinatie la creatura asta mica si alba, era un soi de vana in ea pe care nici copacii, cu suflul lor rece si putrezit de materie in descompunere, nu o puteau lovi si, desi pielea si parul, si fiecare particica din ea zvacnea in sus de frig, nu parea sa existe niciun tais al acestuia care sa patrunda pana la inima ei, inca tare si calda sub invelisurile crude. As fi crezut ca tocmai pentru ca era atat de mica, nestiutoare, lipsita de experienta,  lucrurile rele puteau ajunge la ea mai usor, si putea fi doborata fara mare bataie de cap. Dar, conform legilor firii, nu poti sa rozi ce e crud si alb pana la dezintegrare, pur si simplu nu poti. Numai ce este intunecat si copt in negura vremii poate fi luat si strans cu usurinta intre falcile pradatorului, iar numai vietile pure ies nevatamate din ghearele acestuia...