Cred
ca pe coperta fiecarei carti pe care o citea se gasea cuvantul « iubire »,
cel putin un om desenat intr-o maniera demna de mila cersind prezenta
celeilalte si o culoare luminoasa care invaluia tot acest decor dulce, mai
dulce si decat cea mai insiropata savarina. Nu stiam ce era cu ea de citea asemenea carti. Poate
regasea in ele minciunile pe care si le repeta in fiecare zi, pana invata sa le
creada, ca sa reuseasca sa traiasca pana la ziua de maine, in permanentul stres
al gasirii uneia noi. Asta nu era viata...
Si
totusi o vedeam venind si respirand bine mersi in fiecare zi, aparent la fel de
normala ca noi toti, in bucatica ei de banca, inarmata calumea pentru inca 24
de ore, acoperite de doza consumata pe ultima suta de metri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu