Mii de
schelete de fluturi sunt ingropate in peretele meu si bat noaptea din aripi
aspre de var langa pat sa-mi aminteasca ca sunt acolo. In fiecare seara deschid
ochii si imi privesc insectarul personal de fiinte lucitoare... eu le cred
fermecate si le las aripile pricepute sa-mi lucreze printre pleoapele
intredeschise, motaind a somn, sa imi lucreze gene negre si subtiri precum cele
de zana, sa-mi sufle praf de stele pe sub par sa-mi umple gandul de imagini
noi, sa-mi spuna o poveste prin falfait de foaie fina la ureche... Sa auzi o
soapta de zburatoare este uneori mai linistitor decat o mie de vorbe frumoase
ale oamenilor, decat o poveste la caseta de langa noptiera, uneori chiar si
decat vocea mamei inainte de « noapte buna »..
Dar nu
stii, n-ai sa stii... ca al tau este glasul ce il vanez printre batai slabe
de fluturi, printre soapte scazute de zane si muscaturi incete de insecta.
Glasul tau... si geamatul tau nesigur, tremurand ragusit pe gat cand te strangi
langa mine sunt cele mai placute sentimente pe care le pot imagina inainte sa
adorm.
Ce frumos !
RăspundețiȘtergere