Nu este voie. Si nici posibil. Garduri acoperite de spini,
mai inalte decat vrejul de fasole al lui Jack sau de oricat poate imaginatia ta
sa ajunga, imprejmuiesc gradina fermecata ; fiare fara suflet se invart pe
la porti langa gardienii din plumb topit si intarit... O singura lovitura a lor
iti poate fragmenta trupul in doua, o singura mana... te poate patrunde pana pe
partea cealalta sa-ti smulga inima din piept si sa te lase fara suflare, iti
poate sfasia pielea precum bucatile de hartie glasata ce se infasoara pe
cadouri, numai ca tu nu esti nimic fara acele invelisuri... Tu mori la o
atingere straina, tu te desfaci in doua si cazi la o simpla smucitura, la o
patrundere a corpului necunoscut intr-al tau. Putinul este prea multul tau, iar
simpla tresarire este tunetul care iti zboara sufletul din piept. Nu ai sa te
prabusesti tu fara suflare pana sa ajungi la aste porti de spini, de gheare si
fiare flamande in asteptare – flamande dupa spiritul tau, flamanade dupa trupul
tau de plus, de papusa nevinovata, ce nu se poate tine pe picioare ?...
Nu ai sa
cazi ? Ai sa reusesti spui ? Ai sa ajungi la mine, acolo unde numai
gandul cel mai curajos, neinfricat de dureri si spaime, neinfricat de atingeri
si sentimente poate darama portile de fier ale lacasului secret ?... Si
cand ai sa reusesti – ai sa cauti sa ramai, sau ai sa ma pradezi de tot, sa ma
dezbraci si de pielea de pe mine si sa fugi departe, intruchipata in alte
chipuri, imbracata in corp strain, furat odata dintr-o gradina de culoare... o
gradina a fericirii. Pe care fara voie ai deposedat-o. Si cu ale carei posesii te
indrepti catre alte zari, sa jefuiesti alte suflete slabe la rasarit, sa te
odihnesti in pieile lor la apus... si sa fii tu insati fericita. In acest mod
crud.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu