Ciorne telefon - Ganduri de biciclist - I

Nu te-ai gandit ca felul in care isi scot oamenii copiii mici dimineata la aer este asemanator cu modul in care isi scot cainii ? In carucioare sau legati cu lesa de bratele stapanului, ei sunt precum niste papusi umflate cu par si piele in mainile lor, doar ca sunt vii si dau din coada sau ganguresc la comanda. Mici si fara de judecata, suntem una cu animalele, avem nevoie de ajutor sa traim – dar mai presus de asta, nu suntem liberi, asa cum nici ele nu sunt lasate sa fie... 

Dimineata, ore umezi in rasarit, cu ochii lipiti ca la puii abia nascuti care nu stiu inca cum sa vada, sa-si vindece privirea de lumina asta murdara de afara, eu traversez incet strazile, ma misc moale, ca prin vis sau ca un nenorocit care a uitat sa mearga... si prizonieri cu lesa imi trec prin fata, miscandu-se repede ca rolele incetosate de film, inainte sa apuc eu sa ii vad... tortionari cu biciul urmarindu-i din spate, custi mobile ingradindu-i din lateral si ordine puternice de tacere ghidandu-le miscarile, imobilizandu-i cu de-a forta langa ei...

Sunt moarta, nu am murit inca, draga mea ? Suntem inca aici? Eu vad asta sau e un cosmar? – eu sunt in acele custi hidoase sau ei – si atunci de ce ma doare asa de tare durerea lor ? De ce simt inutil, de ce ma imbolnavesc singura de sentimente imaginare... De ce nu pot sa-mi vindec sufletul de boala asta necunoscuta care ma consuma incet ? De ce nu pot sa-i vindec pe ei de neputinta, de ce nu dau glas amaratilor, de ce nu ridic mana la ei – la acei nenorociti, de ce nu dau la o parte mana care ma ii loveste, de ce nu opresc sunetele schingiuite care imi va vin din gaturi precum niste cutite aruncate cu furie de animalul indurerat ce traieste in voi si nu se lasa doborat... De ce nu pot sa inchid ochii. Si intreaga lume sa cada moarta. Si fericita, linistita in acea moarte.

Diluare:

Suflete analfabete purtate in carucioare de handicapati de cele mature, suflete handicapate de sentiment purtandu-le pe cele mature de prea mult in carucioare, caci daca s-ar misca acum s-ar sparge si gandurile le-ar curge ca printr-o sita trista de sange sufletesc prin toate gaurile taiate in ei de lumea asta... Suflete completandu-se unele pe altele – mature, bolnave de nesentiment sau imature, aproape deranjante in plansetele lor de sensibile... Suflete. Mari si mici, iubitoare sau al caror singur sentiment ramas este grija, strangandu-se unele intre altele in viata asta, cu buzele vinete de raceala in trupurile ce le tin prizoniere, suflete insetate de caldura si bolnave de emotie. Cautand linistirea numai impreuna, intelegand caldura numai langa un altul, invatand viata numai prin iubire. Sufletele nu pot intelege a trai decat prin iubire. 

Daca nu inveti sa iubesti niciodata, atunci ar fi cazul sa te intrebi unde ti-ai pierdut sufletul.