Esti ce
am mai bun. Esti ce am mai bun, esti parte din mine – si esti cea mai buna
dintre toate partile din mine...
Esti
dinauntrul meu, te cunosc si te am, si nu sunt nefericita, pentru ca te stiu...
nu sunt nesigura, nu sunt singura, nu sunt pustie. Pentru ca am parti din tine
care imi amintesc ca nu mai este doar un « mine » gol si otravit
inauntru care incearca sa (ma) omoare si doar atat. El mai stie si sa iubeasca.
Partile din tine sunt antidotul la partile din mine. Impreuna, ne anulam unul
pe celalalt, si devenim un produs finit cu totul diferit. Si acela este
perfectul dupa care tind – devenim « noi ».
Te
cunosc, nu in zile, nu in luni, nu in ani – nu in timpi de viata si in locuri
dinafara – te cunosc, pentru ca existi mereu...
Pentru
ca, stiindu-te pe tine, nu mai sunt singura. Suntem doi.
Te cunosc, nu in timp si nu
dinafara.. Te cunosc, nu ca pe ei si nu ca pe un « ei » la singular..
Te cunosc. Nu ca pe un om strain care m-a intalnit odata si mi s-a descoperit
treptat.
Nu te cunosc pentru ca mi te-ai
daruit.
Te cunosc, pentru ca eu mi te-am
oferit mie, in mine insami.
Nu te iubesc ca pe un om.
Te iubesc ca pe un sine.
Te
cunosc, pentru ca eu mi te-am oferit mie,
in mine insami. Te cunosc dinauntru.
Esti o prezenta in mine, asa cum eu sunt o prezenta in acest corp, si cum sunt
constienta de mine, sunt constienta si de tine in acelasi timp. Te stiu asa cum
ma stiu pe mine. Te stiu asa cum se stiu bucatile de mar intre ele, bucatile de
samburi de la mijloc si gaurile in care se odihnesc ele la jumatate – pentru ca
au incoltit, au crescut si au fost
impreuna. Dintotdeauna.
Te iubesc
ca pe un sine. Pentru ca noi, amandoi, suntem parti din mine – parti dinstincte,
dar imposibile de constientizat in separat – si ma alcatuiesc intr-un intreg,
intr-o bucata, intr-un corp rotund, uniform, cu suprafata lina, frumoasa si
senina... in marul fiintei noastre la patrat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu