marți, 15 octombrie 2013

Orasul bolnav de frumusete - Lumea



Traim in orasul in care toata lumea se imbolnaveste de frumusete. Este o noua forma de boala, o noua epidemie care ameninta sa stapaneasca intreaga omenire, raspandindu-se cu viteza fulgerului – virusul invizibil de o stralucire hipnotizanta ce pluteste in aer, in apa, in carnea si aparenta fiecaruia dintre cei contaminati.
Este o noua forma de otrava, iar orasul, centrul virusului letal, ii infecteaza pe oameni cu frica de real.
Frumosul are ochi verzi, oblici, de monstru, iar privirea lui rece de reptila ii condamna la moarte pe toti ce se uita prea mult la ea. Medicament, nu exista pentru frumusete. Vitamine – nu exista pentru sentimente. Odata moarte, nu se mai intorc niciodata inapoi. Odata sterse in culoare, nuantele argintii – pure ale centrului tau nu mai revin niciodata inapoi.
Poti sa dai cu guma peste murdaria din boala... Poti sa stergi cu cauciuc culorile false ale sufletului nou, poti sa dai cu ceara peste mucegaiul organelor inverzite inutil... Inutil – pentru o privire. O privire de frumusete.
Dar nu ai sa poti sa iei niciodata urma ei – a culorii – a mizerabilei culori – sa refaci juliturile ramase in urma si crestaturile in pagina odata alba, acum rupta in cauciuc tare.

Diluare :

Traim in orasul care s-a imbolnavit de frumusete.
Oameni... mor in fiecare zi.
Nu mai auzi sunet de suflete pe strada – singurele care mai rostesc sunt cuvintele – vocile din plamanii goi ai oamenilor infectati – umflate cu aer, ca si inimile lor acum goale.
Suntem pustiiti de sentimente.
Suntem bolnavi... de boala. Acea boala. Singura care ne poate distruge atat de sigur, incat nicio intoarcere nu mai este posibila. Care smulge, si nu mai da inapoi. Caci ce sa mai intorci, ce sa mai umfli in corpurile desumflate de ganduri ?
Suntem bolnavi de frumusete. Si nu se cunoaste – pentru ca fetele noastre poarta zambete desenate pe corpurile goale. Si nimeni nu vede – pentru ca frumusetea e mai placuta sanatatii noastre. Si toti se iubesc intre ei acum – pentru ca e mai usor sa iubesti trupul... decat ceva ce nu se vede.


Vreau sa vad durere, vreau sa vad defecte, slabiciune, cicatrici. Vreau sa vad boala, vreau suferinta – sentimente in corpurile golite de culori. Vreau sa vad oameni. Si sa pot sa ii iubesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu