The dream within a dream

"It was many and many a year ago,

   In a kingdom by the sea,

That a maiden there lived whom you may know

   By the name of Annabel Lee;

And this maiden she lived with no other thought

   Than to love and be loved by me. 

(...)

The angels, not half so happy in Heaven,

   Went envying her and me—

Yes!—that was the reason (as all men know,

   In this kingdom by the sea)

That the wind came out of the cloud by night,

Chilling and killing my Annabel Lee" 

Vreau sa te iubesc, vreau sa te iubesc asa de mult.

Te caut in fiecare respiratie.

Vreau sa te iubesc, vreau sa te iubesc, sa te strang langa mine pana la ultima-ti respiratie, inghitita inauntrul meu. Vreau sa te iubesc, si sa te urasc, si sa simt viata – sa simt sange si inima si curent prin venele astea, numai pentru ca ele, undeva, la un capat, nu pot fi decat legate de ale tale – impreunate si stranse la bobina principala a intregului univers.

Te caut, te caut, cu inversunare, cu boala, cu frenezie. Cu nebunie. Si este ca si cum ai fi aici, aproape – daca imi intind mainile spre tine, pot sa-ti simt forma capului intre degete, si parul imbracandu-l atat de firesc in forma lui umana, tangibila – iar eu te ating, si te sarut, si iti urmaresc cu buzele fiecare trasatura, fiecare contur, fiecare denivelare si asprime a pielii ferme, tari de om – pielii dragi, parfumate vag de un iz ascuns sub invelisul neted, in carne, pe care aproape ca-l pot gusta, daca ma intind cu gatul, cu sufletul spre tine, sa se prinda de al tau prin firele gurii, ce ne leaga atat de bine impreuna, ca intr-o forma – ca intr-un mulaj. Ne-am prins, iubitule, si nimic nu ne mai poate desparti.

Toata viata asta, este toata intru cautarea ta. Nu este nimic ce imi doresc mai mult decat sa te gasesc pe tine, pe tine si numai pe tine... Nu ma judeca pentru ca iubesc alti oameni – nu ma judeca daca-i iubesc pe toti, poate, uneori – caci in ei toti esti tot tu, de doua, de zece, de o suta de ori tu – si prin iubirea fata de ei nu o incerc niciodata decat pe cea de tine, din toate trupurile lor calatoare, fara de nume, strangand de fiecare data cate o farama din tine, cate o silaba din numele tau. Dar este atat de lung, iubitule, si atat de instrainat... Incat uneori am impresia ca si de rostirea lui s-ar fi terminat demult, iar eu l-as fi auzit pe tot la un moment dat, nu l-as fi recunoscut – caci in mintea mea s-au invalmasit atatea nume, atatea nume deodata, printre care si al meu, si n-as sti niciodata unde s-a terminat « eu » si a inceput sa existe « al tau ». Al tau, atat de profund inchis inauntrul meu, ca un cod incifrat in inima, pe care numai dumnezeii acestei lumi il pot descifra din sensul lor organic – un secret adanc ascuns sub carne. Al tau, atat de drag inimii mele, al tau atat de permanent in aerul meu, in suflet – incat nici nu as fi avut cum sa il disting vreodata, atat de obisnuit devenind cantul corpului meu cu el, ca nu isi mai da seama daca toate versurile au fost toata viata despre iubire, iubire si numai iubire... Atat de obisnuit, de familiar sangelui meu incat nu mi-as fi dat seama ca nu am ce raspuns sa caut, caci devenisem unul din momentul in care incepusem sa iau fiinta inauntrul pantecului cald al mamei mele, iar tu – un embrion de iubire intre organele mele nedezvoltate. Erai legata, la randul tau, de buric, ca intr-un lant infinit al lumii acesteia care incepe si se termina mereu tot inauntru, mereu tot in adanc, oricat de departe, oricat de in laturi pare ca ne impinge viata asta – in lichidul amniotic al dragostei din care suntem facuti.

Vrei sa stii unde sunt ? Sunt sub pamant, iubitule – da, sunt sub pamant – chiar aici (inecandu-ma, aici, impietrind, aici, chinuindu-ma ... incet, murind – si asteptand) asteptandu-te pe tine.

...Sunt sub pamant, chiar aici – atat de aproape de tine –  asteptand numai un semn din partea ta – sa imi dau drumul sa respir, cand tu ai sa cobori, ai sa te intinzi, si ai sa-mi permiti aer, langa tine, din trupul tau inapoi in plamanii mei, impartasind viata la comun intr-aceeasi respiratie.

"But our love it was stronger (...)

And neither the angels in Heaven above

   Nor the demons down under the sea

Can ever dissever my soul from the soul

Of the beautiful Annabel Lee. "

(after a poem by Edgar Allan Poe - "Annabel Lee")