marți, 14 ianuarie 2014

Acte de iubire I



« Te iubesc » inseamna « acasa ».
Eu nu pot sa te iubesc atata timp cat nu simt ca sunt « acasa » cu tine... si in tine, pentru ca in mine e un mare gol – camere pustii fara de oameni, fara de mobila, fara de lucruri – si ele asteapta de atata timp un locatar inauntrul lor, cineva care sa vina si sa vopseasca peretii ciobiti de tatru, sa puna parchet si covoare peste lespezile din piatra reci din fundurile muschilor negri, sa mobileze incaperile goale prin care suiera doar vantul in cele patru colturi ale trupului gaurit si sa ingrijeasca cu maini de botanist gradinile de flori din mine in care au izbucnit buruieni si au sufocat miezul de viata de sub constructiile de piatra, innabusind edificatiile casei prizoniere pana la inclestare in niste odai in care n-a mai calcat nimeni niciodata – nici macar eu. Te chem pe tine sa le iubesti. Dar nu ma condamna daca eu n-am sa stiu sa vindec mucegaiurile aspre din tine si sa rasar flori de dragoste din prima pe pamantul crud din piele, caci eu n-am inaltat niciodata frumuseti in inima altcuiva, daca nici de inima mea nu am reusit sa ma ingrijesc sa o las sa ma iubeasca macar pentru o vara.
Dar stiu ca nu este numai iarna in sufletul meu. Undeva, o lacrima se pregateste sa se topeasca si toata moartea poate disparea intr-o clipita. Intrebarea e daca e intelept sa chem vara in mine, cand as putea sa ma topesc toata sub soarele ei, si sa nu ma mai pot intoarce niciodata la mine, in intunericul care ma iubea asa de mult.
(Iarta-ma ca te iubesc)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu