Cadran intim

 "There is a space in the heart
that will never be filled

and
we will wait
and 
wait

in that space"
Bukowski

Exista un spatiu inauntru care nu va fi niciodata potrivit, niciodata vindecat, niciodata plin de tine, ori de oricine altcineva, ori de orice altceva.

Exista un spatiu in mine. Exista o gaura – cea in care cad mereu, cea care ma distruge. Exista o veriga. Poate e cea care ma agata de centrul pamantului, tragandu-ma in jos, in timp, in moarte. Poate e cea care lipseste din lantul etern, cea care il compune, cea care conteaza. Poate eu contez, poate durerea mea conteaza... conteaza la ceva, pentru ceva.

Dar durerea – sa fie ea durere ? Golul, moartea, somnul – sa fie ele despre ceva dureros – de ce suna asa negativ un lucru atat de mic – lucrul nostru din intuneric, mic si fragil – lucrul de sange care ustura si musca, dar lucrul nostru intim, personal.

Exista un spatiu. Eu sunt acel spatiu. Exista o veriga. Eu sunt acea veriga. Exista o durere. Eu nu sunt acea durere. Nu mai sunt.

Spatiul meu mic si urat a devenit spatiul meu drag. Durerea mea, durerea mea draga...

Exista un spatiu. Eu sunt acel spatiu.

Astept in acel spatiu. Si astept mereu. Chiar si cand ma apropii, chiar si cand te apropii – mi-e dor de tine chiar si cand esti aici. Dar cel mai dor mi-e cand acel spatiu se mareste si caderea mea devine prelungita, si devine dureroasa. Atunci – da – ma doare.

Doar...doar. Nu pleca prea departe.

Spatiul meu se prelungeste in tine. E legat de tine, prins in tine, fixat de tine. Tu. Imi tragi corzile, imi tragi marginile si te scufunzi in gaura din mine, cu gand de iubire, cu gand de placere. Dar nu stii tu oare ca ma distrugi ? Dar nu stii tu oare ca ma dori, ma doare ?..

Imi incordezi limitele, imi incordezi sufletul. Poate are sa se sparga. Poate are sa ma rupa... gaura mea, veriga mea... slabiciunea mea.

Dar stiu ca, orice s-ar intampla, eu am sa ma am mereu pe mine. Oricati de tu ar pleca din mine. Oricat as pleca eu insami din mine... va ramane mereu spatiul acela. Sa ma linisteasca, sa ma mangaie si sa ma cheme inapoi. Sa imi aminteasca. Cu gheare nevinovate agatate in sangele meu. Sangele meu ii e dulce tortionarei mele. Si se hraneste cu el. Si se hraneste cu mine.

Dar pe mine nu ma deranjeaza. Dar pe mine nu ma deranjezi.

Doar uneori. Doar uneori, cand tragi de mine, si nu in mine. Iubesti gaurile mele, nu plinul meu. Iubesti punctele mele, nu cuvinte complete din mine. De ce nu poti sa ma iubesti intreaga, de ce vrei mereu sa ma ai farame, sa ma iubesti pe parti, pe bucati, sa ma descompui ca ma apoi sa iubesti faramele, in parte, doar pentru ca nu poti sa le suporti cand ma iubesti cu totul... ?

(Vrei sa ma distrugi ? Stiu ca nu. Iarta-ma ca am spus asta)

Exista un spatiu. Acela nu esti tu.

Exista un spatiu. Eu sunt acel spatiu. Si nu ma doare. Si voi astepta mereu.

...mereu.