Comfortably numb

Mi-am umflat organele cu aer si am asteptat sa vad cum se golesc treptat, in randuri-randuri de toate respiratiile nocive, de tot fumul otravitor curs inauntru in fragmente din tortionarul meu iubit.

Mi-am umflat organele cu otrava si am stat pe loc. Am incetat sa mai respir, iar tot trupul meu se prefacuse intr-o lunga expiratie, o respiratie in afara, ca si cum sufletul meu gasise un mod personal de a respira inauntrul sau, invers, eliberandu-se si hranindu-se in acelasi timp cu singura substanta ramasa sanatoasa acolo – iar aceea era golul, un vid – un mare vid in care nu mai era nevoit nici sa filtreze durere, sa filtreze aer, sa dizolve si sa macine materie – era numai gol. Iar golul meu era teribil de recomfortant.

Teribil de recomfortant in afara lumii, in afara voastra, in afara ta.