Dilatare II (From no one else)

Daca incetezi sa mai respiri, lumea devine mai mare. Brusc, crescuta, ca si cum as privi-o prin pupile dilatate de suflet – dar cum as putea ? – caci eu nu mai am niciun suflet de multa vreme. Si, pe cand stau cu bataile inimii intetindu-se, auzindu-le inapoi, ca in ecou, pe cele ale pamantului pe care nu le auzisem niciodata, simt ca, daca m-as aseza cu capul pe poalele lui, as putea sa ma cufund toata in materia densa si grea si sa ma confund in acelasi timp cu sufletul planetei ca si cum mi-ar apartine, ca si cum i-as apartine, numai ca acum el este cel bun cu mine si-mi ofera o viata inapoi cand eu mi-am luat-o pe a mea de mult de pe lumea asta...

Cand incetezi ca mai respiri, lumea devine uriasa. Ochii, precum pesti-balon rasariti din spatele craniului meu, incep sa imi iasa in afara, dand sa se desprinda de corpul lor – mainile – incep sa mi se umfle – pe la incheieturi, sangele pulseaza si se ridica in valuri subtiri de spuma, sfidand gravitatia, sa-mi sparga pielea in puncte de ace si sa paraie, pornind din trupul meu ca dintr-un cotlon de cascada ascunsa, sa izbucneasca altundeva, mai frumos si mai puternic, poate in lumina soarelui si in aerul proaspat al diminetii pe care nu le-a putut regasi niciodata in adancurile din mine, desi apartineau firii lui dintotdeauna, si il defineau ca un facut – si ar fi facut-o si cu mine, si m-ar fi invatat si pe mine sa zbor si, pentru o clipa, chiar am crezut ca am sa pot, intr-una din zilele bune dar... inima mea era prea strans legata de pamant si sufletul prea inecat in oceanul de otrava de sub el ca sa ma mai pot afunda vreodata inapoi si sa il adun, si sa ma adun.

M-am tinut cu mainile de sol, m-am tinut cu mainile strans de mine si am simtit ca vreau sa revin, ca vreau sa nu-l las sa treaca, si bataile inimii au incetat, si respiratia a pornit, ca un ceasornic in sangele de lava de dedesubt – o lava ce ar fi putut asa de usor sa se intinda si sa se topeasca peste mine, calcificandu-ma inauntru pentru totdeauna, uitata, uitand... Uitandu-i pe toti.

Nu ca nu asta as fi vrut.

In clipele acelea as fi putut sa nu mai vad pe nimeni, sa nu mai doresc pe nimeni care sa vina sa-mi vorbeasca, sa ma atinga cu vorbe inutile si sa creada ca intr-adevar el asta face – ma atinge. Nicidecum, nicidecum...