Nu stiu pentru ce toate astea.
Nu vreau
sa fiu cea care trebuie se lupta mereu, nu vreau sa fiu cea care tipa si care
sufera de bolile imaginare ale unei lumi care nici macar nu exista. Inchid usa
si ma inchid. Sunt mai mult ca niciodata inainte, si totusi – inauntrul meu,
tot mai stramt, putinul se largeste la cote pe care nu le banuisem niciodata.
Cum ar putea, dintr-atat de putin, naste atat de mult sa te iubeasca pe
tine ? Ce inseamna sa iubesti. Nu inseamna nimic.
Nu stiu
pentru ce toate astea.
Pentru ce
asa nebuna ? Acum, ca tipatul a incetat, am un moment de liniste sa iti
spun ce gandesc. Ma confesez – sunt o nebuna. Ma confesez – sunt o criminala cu
sange rece – nu vreau decat sa te omor pe tine, pentru ca nu vreau sa te iubesc
asa de mult sa te urasc asa de putin, si sa-ti ling sangele pana innebunesc de
gustul tau si apoi trebuie sa ma vomit pe mine insami ca sa pot uita de amandoi
si sa ma pot odihni din nou...
Nu stiu
pentru ce toate astea.
In seara
asta se rupe un lant. (Care lant e ala?...) Medicamentele mi se schimba
in fiecare zi. Doctorii de
raze considera ca am devenit imuna la lumina lor, asa ca imi schimba leacul,
iar leacul meu, din forma cereasca, capata chipul tau – ca sa pot si eu crede
in ceva, ca sa pot iubi ceva de care sunt capabila sa incep sa il merit...
Sunt ?
Oare sunt ?
Nu stiu
pentru ce toate astea.
(Pentru mine.)
Nu te iubesc, nu te vreau pentru tine. Eu, daca te iubesc, nu o fac
pentru tine – pentru sufletul tau, nici macar pentru corpul tau – ci pentru
mine – pentru sufletul meu pe care cred ca-l pot atinge in acel moment si pe
care il pot iubi, asa cum nu il pot iubi niciodata prin mine, pe care ma urasc.
6-01-2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu