The perfect sense I

Primul lucru pe care-l sesizezi cand te trezesti este, inainte de fosnetul cearsafurilor cand te intinzi sa te potrivesti in alta pozitie, inainte de huruitul televizorului sau de cearta vecinilor de deasupra, sunetul propriei respiratii. Cel mai real, cel mai personal lucru cu putinta – de parca ai zace de undeva, sub suprafata, sub cearsafuri si sub pat, si sub parchet – sub vecinii de dedesubt si sub cimentul de sub bloc – de foarte departe – si ar fi un singur lucru, usor, care te tine agatata de tot, plutind intre tavanul de deasupra si cel de dedesubt, intalnind la jumatate cele doua realitati fara sa stii in ce punct dintre acestea te gasesti exact – iar acela este atat de fragil incat realizezi ca, daca te misti chiar si pentru un milimetru, s-ar putea rupe in orice moment.

 Cumva, intre constientizarea acestui lucru si haraitul constant si greu de deasupra se face o conexiune si devine deodata mai rapid, mai greu, de parca un om batran ar sufla aplecat asupra ta si, pe langa senzatia puternica de vartej circular in care te poarta respiratia lui, aproape ca-i poti simti mirosul, si pipai forma pe cand te inconjoara, ca o menghina, complet, amenintatoare si, cu ochii inchisi, aproape neclintind nicio geana, il poti vedea, din afara, frecandu-se de o realitate a corpului exterior atat de indepartata si atat de apropiata in acelasi timp, caci esti prizoniera inauntrul ei, la fel cum el devine prizonier in tine. Si incepe sa se miste, atingand suprafetele pe care nu le simti, poate pentru ca nici nu-ti apartin, si poti ghici, in tremurul grabit cu pauze al vocii lui, inceputul unui orgasm, pe cand lichidul eliberarii acopera toata realitatea si te inmoi complet, inabusita in tine.