Puls

Vertical progression through the human brain

Nu pot sa termin nimic pana la capat. Sunt inceata – moale, incapabila. Deficioasa. Deficitara. Defectuoasa – oare cum se spune ? Sunt raspunsul gresit acolo unde natura nu s-a inselat niciodata. Locul incorect in sirul de numere perfecte. O masina bolnava acolo unde ar trebui sa fie trup de om.

Sunt o anomalie. Vantul trece peste mine. Frunzele ma gauresc la mijloc, iar ramurile lor isi fac loc pe acolo, sa ma gadile printre crapaturi, acolo unde vor sa ghiceasca o umbra de organ, sa se incalzeasca de moartea lor. Dar eu nu le simt deloc. Valurile vin si ma doboara la maluri. Incearca sa guste ceva din mine – poate ultima urma de boare, atunci cand s-a sters noaptea pe mine si uitat sa ma ascunda. Dar eu nu le simt. Nici vantul, nici valul nu ating raspunsuri in mine. Nici aerul, nici apa. Vin  si ma lovesc. Vin si ma ating. Dar eu nu le simt.

Vin si ma iubesc.

Eu nu le simt deloc.

martie 2014