Cred ca asta inseamna iubirea. Te porti urat si lovesti. Cred ca asa iti arati sentimentele.
Iti permiti sa fii
nervos si sa te exteriorizezi. Asa speri ca vei fi lovit inapoi cumva. Te
astepti ca ceilalti sa te paraseasca pentru ca tu ti-ai dorit asa de mult sa te
parasesti o vreme, incat ai uitat cum este sa nu mai traiesti la singular. Si
te sperie.
Iti doresti sa fii
urat pentru ca simti ca numai asa exista intensitate. Nu crezi in sentimentele
lor de iubire. Nu crezi o mana straina cand vine sa te linisteasca. Nu crezi o
privire de pura bucurie in ochii tai pentru ca este atat de simpla si diferita
de tot ceea ce ai vazut pana acum.
Ai vrea sa se incrunte
ochii aceia de lumina, sa coboare fruntea lata de toate ingrijorarile, numai ca
sa vezi sentimente impingandu-se prin piele si sa simti cum curge ceva
dinauntrul capului laudat cu vise, iar acel ceva sa fie ceva ce ai putea
atinge.
Ai vrea sa tipe cineva
la tine ca sa auzi durerea cum se trezeste si se rupe, cum se ridica dreapta si
rapida pana la suprafata, cum explodeaza in eruptii zgomotoase si cum lasa
urme.
Ai vrea sa dea o
masina peste tine si sa te loveasca asa tare incat sa iti pierzi cunostinta si,
desi stii cat de gresit suna asta pentru viata pe care esti dator sa o sustii,
e singura cale sa omori moartea care te impiedica sa o duci pana la capat.
Singura cale sa omori moartea din tine si sa incepi sa traiesti acolo inapoi.
In lume. In viata. In trup. Si in tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu