Iubirea mea e ca o
rugăciune. Te port în gând, in suflet și pe buze.
Când vine noaptea, îți
deschid gura și mă furișez pe nevăzute-n întunericul din tine. Nu ești atent,
dar te scarpini la ceafă, acolo unde fire negre de smoală s-au împletit cu ale tale, blonde, acaparându-le, ca intr-o boală. Mă îmbrac toată în făptura ta și gust substanță din tine mai
ceva ca un roi de albine. De când m-am rătăcit ultima oară, am lăsat urme să-mi
creez o hartă interioară. Dacă te-ai putea uita, ai vedea cum organele tale au
căpătat trasee noi de la amprentele din palme, iar pielea are mușcături de la
învelișuri ce le-am însemnat în carne. Am furat din ea – o mare parte - și o
folosesc acum ca pe o carte, pentru zilele cu ploaie, să nu m-atingă cerul când
ești plecat din zare. Am furat – o mică
parte – pentru serile când ești departe, și-mi ingros propriul acoperiș cu ea,
să mă rog, când vine noaptea, la alunițe de pe pielea ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu