Uneori am impresia că mi-am pierdut
inspirația, sau mi-am pierdut mintea undeva prin viscerele tale,atunci când
m-ai mușcat. Dar cred că au fost doar cuvintele – forme ce au plecat de la
mine, să împlinească frumos trupul ce avea mai multa nevoie de ele acum. M-am
rotunjit – sunt un rotund, un cerc împlinit cu soare. Ce se întâmplă când
soarele dispare? Când inima apune în trupul fără bătăi și alunecă peste
orizontul limitelor mele. Când o stea nouă înflorește în lumea fără lumină,
fără zgomot. O stea nouă, fără nume, răsare dintre valurile negre și-și ia
locul înlocuitor pe cer. Nu este locul ei de drept, viețuitoarele ei o
privesc cu ură. Nu au uitat nimic, chiar dacă mintea li s-a întunecat. Și nici
nu au încetat să aștepte. Dar așteptarea nu le-a oferit soarele iubit.
Cândva, credeam că cometele noastre nu se vor
despărți vreodată. Că eu voi pluti pe cerul tău, iar tu – înapoi pe-al meu –
vei face spinii să înflorească-n liniște. S-au desfăcut capetele lor – din țepi
au devenit tulpine, din drepte au devenit rotunde. Capetele li s-au curbat până
la margini, moleșite, și s-au relaxat în mine. Acum oamenii puteau să treacă
liniștiți. Și nu s-ar fi tăiat în spine.
Fără să-mi dau seama, am ajuns la un moment dat
pe asfalt, și am coborât dintre tulpine, acolo unde lumea mă călca și se holba
la mine. Dacă încercam să mă uit înapoi, era mereu ceva care mă distrăgea, iar
capul mi s-a întors mereu spre tine. Când, într-un târziu, am observat cerul
fără viață, m-am întors, dar florile mele nu mai aveau față.
Erau albe, decolorate, ca luna. Se legănau pe
margini și tăceau într-una. Nu mai aveam niciun soare să le pictez la loc și,
într-o zi, am rămas fără culori de tot. Mă uitam la mine și tot ce
puteam să-mi amintesc era de tine. Nu mai aveam față, bineînțeles. Și nici
amintiri despre mine, despre tristețe și tot ce era de înțeles. Nu era nimic de
înțeles. Ce puteai să le explici florilor fără de soare că doar o dată răsare
lumina și apoi moare.
E foarte tăcut acum. Cred că dacă cineva ar
încerca să le atingă, toate mi s-ar strânge-n pumn. Și n-aș mai deschide mâna
nicăieri, pentru niciodată. Să-mi ia culorile și să-mi râdă-n față.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu